Top 7 obiective turistice Atena

Home // Blog // Top 7 obiective turistice Atena
Top 7 obiective turistice Atena

Top 7 obiective turistice Atena

Atena, frumoasa capitala a Greciei, se intinde de-a lungul campiei centrale din regiunea Attica si ofera un numar mare de obiective turistice care pot fi vizitate in orice perioada a anului. Numele orasului este legat de cel al zeitei Atena, zeita intelepciunii, iar in antichitate printre locuitorii citadelei circula o legenda despre cum orasul si-a capatat numele.

Conform legendei, atat Poseidon cat si Atena au cerut sa fie patroni ai orasului. Fiecare dintre ei a oferit un dar cetatii pentru a i se acorda aceasta onoare; astfel Poseidon a creat un izvor cu apa sarata pentru a simboliza puterea marii. Atena a creat in schimb maslinul, care simboliza pacea si prosperitatea. Atenienii au ales maslinul, numind astfel orasul dupa zeita intelepciunii.

Inconjurat de munti in vest, nord si nord-vest si de Golful Saronic in est, orasul este perfect pentru cei care isi doresc sa viziteze un oras plin de vestigii ale istoriei, numarul de obiective turistice care pot fi gasite in Atena fiind mare. Acestea pot fi admirate nu numai in muzeele ateniene, ci si pe strazi sau in statiile de metrou, unde ruinele sau statuiile descoperite in timpul constructiilor nu au fost mutate din loc. Atena este cunoscuta ca fiind unul dintre principalele centre ale cercetarii arheologice din lume, ai carei specialisti se ocupa intens de cercetarea si valorificarea artefactelor istorice.

In acest Top 7 obiective turistice Atena va propunem sa descoperim impreuna principalele atractii turistice pe care acest oras le ofera.

1. Acropola din Atena

Unul dintre cele mai populare obiective turistice ale Atenei, Acropola din Atena a fost inscrisa in patrimoniul UNESCO in anul 1987. Construita in anul in jurul anului 3.000 i.Hr., Acropola se afla in cel mai inalt punct al orasului, in centru, fiind cea mai cunoscuta acropola din lume. 

Zona include un numar impresionant de 21 de vestigii, punctul de atractie principal fiind Partenonul, care vegheaza asupra orasului de secole. Templul este situat chiar in cel mai inalt punct al colinei si este cel mai mare templu al perioadei antice clasice. Printre ruinele care pot fi admirate pe aceasta colina se afla si templul Atenei, sanctuarul zeitei Artemis sau templul lui Dionysos, iar la poalele colinei se afla cele doua tearte antice celebre: Odeonul lui Herodes Attticus si Teatrul lui Dyonisos.

Partenonul a fost construit pentru a adaposti statuia zeitei Atena, dar si comorile orasului in cazul unui atac al persilor. Multe dintre sculpturile templului au fost deteriorate de trecerea timpului, de cutremure sau de atacurile la care a fost expus acest obiectiv. Pe langa aceste minuni ale lumii antice, Acropola din Atena ofera de asemenea o priveliste incantatoare a orasului. Din varful colinei se pot vedea de asemenea si muntii care strajuiesc orasul dar si Golful Saronic.

 

 

2. Muzeul Acropole

Situat la baza Acropolei din Atena, pe strada Dionysiou Areopagitou, la numarul 15, acest Muzeul Acropole contine una dintre cele mai valoroase si impresionante colectii de artefacte ale Greciei antice. Muzeul a fost construit pentru a expune vestigiile gasite pe Acropola din Atena si in imprejurimi, de la epoca de bronz a Greciei si pana la Grecia sub dominatia romana si bizantina.

Cele 4.000 de exponate ale muzeului sunt expuse de-a lungul a trei nivele in ordine cronologica. Cladirea muzeului a fost construita peste ruinele orasului antic, care pot fi vazute prin podelele de sticla ale muzeului si a este cea mai moderna cladire din punct de vedere arhitectural construita in zona aceasta. O vizita la acest muzeu este recomandata oricarui turist care alege sa petreaca un sejur in Atena, mai ales pentru cei care vor sa vada si sa studieze mai indeaproape statui si parti ale Partenonului.

Muzeul este deschis de marti pana duminica intre orele 08:00 si 20:00, iar in zilele de vineri programul de vizitare dureaza pana la ora 22:00.

3. Muzeul National de Arheologie

Aflat pe strada Patission, la numarul 44, Muzeul National de Arheologie este cel mai mare muzeu arheologic al Greciei si unul dintre cele mai importante muzee de acest tip din lume din lume, gazduind una dintre cele mai bogate colectii de artefacte.

Muzeul are cinci colectii permanente, cuprinzand peste 11.000 de exponate, care ofera o prezentare generala a civilizatiei Greciei din perioada preistorica si pana la perioada antica. Colectia preistorica cuprinde artefacte din mileniul 6 i.Hr. si pana la 1050 i.Hr., iar colectia de sculpturi are statui din secolele 6 si 5 i.Hr., printre care si opere de arta rare. Muzeul are de asemenea o colectie de artefacte egiptene.

Muzeul are si o biblioteca de arheologie veche de 118 ani, care gazduieste aproximativ 20.000 de volume, inclusiv editii rare. Gradina muzeului, desi mica, incanta turistii cu statui, un mozaic si un sarcofag, deci nu trebuie evitata, mai ales ca si restaurantul muzeului se afla acolo. Pentru cei care doresc sa ia masa intr-o atmosfera deosebita, acesta este locul ideal.

Ca o concluzie, Muzeul National de Arheologie este locul perfect pentru cei care vor sa petreaca cateva ore plimbandu-se printre statui si artefacte ale lumii antice.

Muzeul national de Arheologie este deschis de marti pana duminica intre orele 09:00 si 16:00, iar in zilele de luni muzeul este deschis intre orele 13:00 si 20:00.

 

 

4. Muzeul Bizantin

Muzeul Bizantin se afla pe bulevardul Vas. Sofias, 22, si cuprinde peste 25.000 de artefacte din perioada bizantina a Greciei. Muzeul Bizantin cuprinde artefacte religioase din perioada bizantina, dar si din perioada de inceput a crestinismului, din perioada medievala si din perioadele post-bizantine. Colectiile muzeului ofera icoane, vesminte bisericesti, bijuterii sculpturi si picturi, dar si fragmente din bazilici crestine si din biserici Bizantine. Muzeul are de asemenea o reproducere a fantanii de la Manastirea din Dafni.

Muzeul Bizantin este deschis de marti pana duminica intre orele 8:00 si 19:00, iar in zilele de luni este inchis.

5. Templul lui Zeus

Templul lui Zeus din Atena

 

Templul lui Zeus a fost cel mai mare templu al Greciei antice. Constructia templului a inceput in secolul 6 i.Hr. si a fost terminata in secolul 2 d.Hr.

Desi Partenonul a fost mai bine conservat de-a lungul secolelor, templul lui Zeus a fost o structura mult mai impresionanta in trecut, lucru care se poate observa si astazi. Turistii care viziteaza templul vor mai putea admira doar 15 coloane din cele o suta, intrucat doar atatea au mai ramas in picioare, in timp ce o alta coloana este culcata pe pamant. Nu se cunoaste data exacta a distrugerii templului, dar cel mai probabil acesta a fost distrus de cutremure.

Templul lui Zeus este un alt obiectiv turistic de neratat pentru cei care viziteaza Atena.

 

 

 

6.  Plaka si Anafiotika

Intre Acropola din Atena si strada Ermou se afla cartierele Plaka si Anafiotika, unde se pot gasi alte doua situri arheologice: Agora Romana si Biblioteca lui Hadrian. Principala atractie a acestor cartiere este ambianta, generata de strazile lor inguste si micile piete vesele; Plaka si Anafiotika sunt locurile perfecte pentru o plimbare linistita pentru toti cei care viziteaza Atena.

Tot aici se gasesc si restaurante cu mancare traditionala greceasca, restaurante care ofera si o priveliste frumoasa, catre Acropola din Atena.

In literatura greaca de specialitate, cartierul Plaka este denumit „Cartierul Zeilor” datorita protectiei oferite de pantele nordice si estice ale Acropolei. Desi nu sunt obiective turistice propriu zise, aceste doua cartiere care fac parte din centrul istoric al Atenei ofera o priveliste incantatoare si sunt perfecte pentru o sesiune de poze de vacanta.

Un sejur in Atena nu ar fi complet fara o plimbare pe strazile acestor cartiere, iar la intoarcere veti avea cu siguranta ce posta pe retelele de socializare.

 

7. Biserica Sfintilor Apostoli

Aflata in interiorul sitului arheologic al Agorei antice, Biserica Sfintilor Apostoli si Templul lui Hefaistos au fost singurele cladiri lasate intacte atunci cand aceasta zona a fost demolata pentru excavarile arheologice. Construita in secolul 10 in stilul tipic al arhitecturii bizantine, Biserica Sfintilor Apostoli este aflata pe un izvor sfant si este cea mai semnificativa biserica din perioada bizantina a Greciei. De asemenea, in urma unor sapaturi arheologice s-a descoperit ca biserica este construita peste un monument dedicat nimfelor din secolul al 2-lea d.Hr.

Acestea sunt doar sapte dintre obiectivele turistice care pot fi admirate in Atena. Capitala Greciei are insa de oferit ceva pentru fiecare: muzee pline de vestigii ale istoriei sau arta, peisaje superbe (care pot fi gasite in Gradina Nationala a Atenei, aflata langa Parlament), restaurante cu mancare delicioasa si cartiere pitoresti. De asemenea, merita vazuta schimbarea garzii care are loc zilnic in fata parlamentului elen. Atena este un oras incarcat de istorie dar modern in acelasi timp si o destinatie perfecta pentru persoanele care adora sa descopere secretele unui oras si sa se plimbe pe stradute elegante.

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Call Now Button