New York, New York – 7 motive sa ajungi si tu aici

Home // Blog // New York, New York – 7 motive sa ajungi si tu aici
New York, New York – 7 motive sa ajungi si tu aici

New York – nu numai una dintre cele mai cunoscute metropole ale lumii (unii spun ca este chiar cea mai cunoscuta) ci si o destinatie turistica ce nu trebuie ratata de catre cei care doresc sa viziteze Lumea Noua, cum i s-a spus Americii dupa ce a fost descoperita de catre europeni.

New York este nu numai cel mai populat oras al SUA, cu peste 8.5 milioane de locuitori, ci si cel mai vizitat – cei peste 60 de milioane de vizitatori anual il urca in Top Ten al destinatiilor turistice urbane la nivel mondial.

New York este atat de fotografiat, filmat, cantat si promovat pe plan international incat a devenit cunoscut nu numai ca metropola ci si la nivel de cartiere – toata lumea a auzit de Brooklyn, Bronx, Manhattan, Queens sau Staten Island, iar acestea sunt toate cartierele New-Yorkului. Desigur, nu veti intalni niciun strain care sa fi auzit de Drumul Taberei sau Crangasi, iar asta daca stie macar ca “Bucharest is not Budapest”, dar aceasta e alta poveste…

Astazi ne-am propus sa va prezentam 7 motive pentru care New York trebuie inclus neaparat pe lista destinatiilor turistice.

Are you ready?

 

Statuia Libertatii

Statuia Libertatii

Statuia Libertatii este unul dintre cele mai cunoscute simboluri de catre intreaga planeta. Ce nu se cunoaste de catre toata lumea este ca Statuia Libertatii a fost de fapt un cadou facut in 1886 de catre francezi americanilor la aniversarea celor 100 de ani de independenta.

Un alt amanunt pe care nu il cunosc multi este ca statuia nu a fost dintotdeauna…verde ci avea o frumoasa culoare aramie – in timp insa, scheletul exterior din cupru s-a oxidat si a capatat culoarea pe care o are acum renumita doamna de metal ce nu oboseste niciodata sa tina flacara libertatii in mana si care ne priveste de la inaltimea celor 92 de metri, cu tot cu soclu.

Apropos de francezi – inginerul care proiectat structura metalica de fier din interiorul statuii este un anumeGustave Eiffel; da, tipul acela care a proiectat si Turnul parizian care ii poarta numele!

Statuia Libertatii se afla in portul “Liberty Island”, aflat la sud-est de Manhattan, ceea ce o face extrem de usor de vizitat atunci cand ajungeti in New-York. Am spus “usor de vizitat”? Desigur, cu precizarea ca trebuie sa va rezervam bilete din timp daca va decideti, intrucat, de regula, vizitarea interiorului Statuii Libertatii, ca si excursiile cu vaporasele in jurul statuii si in port sunt rezervate cu mult in avans. Din cele 60 de milioane de turisti anual, cam cati credeti ca ajung aici?

Contacteaza-ne!

 

Empire State Building

Empire State Building

Empire State Building este o cladire simbol a New Yorkului, care a devenit un punct de atractie inca de la inaugurarea ei in 1931. Un timp a fost cea mai inalta cladire din New York, cu cei 381 de metri inaltime si 102 etaje, pana cand primul turn dintre cele doua gemene ale World Trade Center s-a ridicat deasupra sa. Acum este intrecuta atat de 432 Park Avenue cat si de One World Trade Center, noul zgarie nori ridicat de catre americani pe locul unde odata se inaltau “gemenii New Yorkului”.

Empire State Building este, dupa Statuia Libertatii, cel mai recunoscut simbol al New Yorkului si unul dintre cele mai vizitate. Turistii care se incumeta (cozile sunt destul de lungi) pot admira intregul New-York de la inaltimea celor doua observatoare ale sale – unul situat la etajul 86, celalalt la etajul 102. Ajungeti cu lifturile rapide, deci nu va faceti probleme; totusi, este bine sa va rezervati biletul ce va asigura accesul in cadrul tururilor de vizitare din timp (ne ocupam noi si de asta, la pachet cu tichetul ce va permiteti sa sariti peste coada imensa de la intrare).

NEW YORK?

 

Central Park

Central Park

Central Park este nu numai una din atractiile turistice ci si plamanul metropolei si locul unde new-yorkezii isi petrec cea mai mare parte a timpului liber. Intre atractiile de aici enumeram “Castelul” Belvedere – un castel ce serveste ca punct de observatie deasupra parcului, Strawberry Fieldsun memorial inchinat lui John Lennon, exceptionalul artist britanic si fost component al The Beatles, Gradina Zoologica si Patinoarul, mereu plin in timpul iernii.

Central Park poate fi vizitat in intregime la pas, daca aveti parinti maratonisti si o pregatire fizica buna – in niciun caz nu se poate compara cu Herastrau sau Cismigiu, daca aveati in minte aceste repere! Daca nu va bazati pe aceste calitati, atunci alegeti sa inchiriati una din bicicletele aflate la punctele de inchiriere din parc sau alegeti doar doua, maxim trei atractii principale.

Contacteaza-ne!

 

Rockefeller Center

Rockefeller Center

In plina criza financiara, familia Rockefeller a inceput sa construiasca un complex comercial de exceptie, care acum reprezinta locul unde, pe 89.000 de metri patrati, se inalta 19 cladiri cu destinatii comerciale, office sau entertainement.

Rockefeller Center se afla in Manhattan, ocupand tot spatiul intre celebrul Fifth Avenue si Sixth Avenue; piesa de rezistenta a intregului complex este o constructie inalta de 70 de etaje – RCA Building. Punctele de observatie ale acestei cladiri, situate la etajele 67, 69 si 70, ofera vizibilitate asupra intregului Manhattan si constituie un magnet pentru turisti. La fel ca si in celelalte cazuri, tichetele de vizitare a punctelor de observatie trebuie rezervate in avans.

NEW YORK?

 

Times Square

Times Square

Aflata la intersectia Broadway cu Seventh Avenue, Times Square a fost denumita astfel dupa celebrul zgarie nori a nu mai putin celebrei publicatii americane, care isi are sediul aici.

Times Square este nu numai cea mai aglomerata piata din lume ci si cel mai vizitat loc din lume dupa Las Vegas, cu peste 360.000 de vizitatori in fiecare zi! Ecranele gigant, magazinele (intre cele mai aglomerate este Magazinul Disney), cafenelele sau barurile (Hard Rock Café, de exemplu) si alte atractii turistice – M&M World, Planet Hollywood sau Times Square Studios, fac din Times Square un punct obligatoriu de bifat pe lista oricarui strain care se afla in metropola americana.

Contacteaza-ne!

 

Wall Street

New York - Wall Street

V-a placut “Lupul de pe Wall Street”? Vreti sa vedeti unde s-a declansat criza financiara care a sugrumat economic intreaga planeta in 2008? Sunteti curiosi sa vedeti cum arata zona in care se pierd sau se castiga miliarde de dolari zilnic?

E suficient sa va indreptati spre Wall Street, strada care leaga Broadway de South Street. Aici isi au sediul cele mai importante burse ale Americii si ale lumii intregi, intre care New York Stock Exchange si Nasdaq.

NU, nu il veti vedea pe diCaprio dar veti avea posibilitatea sa vedeti, trecand pe langa voi, destui functionari si agenti ai burselor care ii joaca rolul in fiecare zi, oameni pentru care punctele acelea de pe ecran, cu minus sau plus, pe care nu le inteleg multi in afara lor, se traduc prin pierderi sau castiguri extrem de consistente.

NEW YORK?

 

Muzeul Guggenheim

Muzeul Guggenheim

Un exceptional muzeu cu exceptionale opere de arta moderna expuse aici, Guggenheim este al saptelea motiv pentru care va recomandam sa vizitati New Yorkul. Picasso, Chagall, Manet sau Modigliani au operele expuse aici, de-a lungul peretilor imensei spirale care defineste muzeul, dar veti avea posbilitatea sa admirati si opere de arta ale unor artisti contemporani, consacrati sau care isi vor castiga faima internationala.

Sunteti iubitori de arta sau de frumos? Nu ratati aceasta destinatie – este cel putin inspirationala in tot ce inseamna arte frumoase si simt estetic.

V-am convins? Ca de obicei, de rezervari ne ocupam noi; voua va trebuie doar un pic de curaj sa zburati peste 10 ore cu avionul peste Ocean si sa va inarmati cu determinarea de a recunoaste, odata ajunsi in New York, ca sunteti, la propriu, nu numai la figurat, in alta lume.

Incercati?

Post-Scriptum: al optulea motiv pentru care va recomandam sa vizitati New-York-ul este acela ca sistemul de vize pentru SUA cunoaste in prezent o relaxare comparativ cu anii precedenti – mai putina birocratie, mai putina suspiciune din partea functionarilor de aici si un timp de obtinere a vizei care ajunge la 2 saptamani. Acum chiar ca nu mai aveti niciun motiv sa va refuzati o astfel de vacanta!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.