Maroc – Marele Tur si Sahara

Home // Maroc – Marele Tur si Sahara

Maroc – Marele Tur si Sahara

Marrakech –  Essaouira – Ouarzazate – Erfoud –  Merzouga –  Ifrane – Fez –  Volubilis – Meknes – Rabat –  Casablanca

Perioada: 17.05.2020 – 27.05.2020

Strabatut de patru lanturi muntoase, intre care renumitii Munti Atlas, cu plaje atat la Marea Mediterana cat si la Oceanul Atlantic si strajuit in acelasi timp de Desertul Sahara, Maroc este un tinut care fascineaza anual milioane de turisti prin frumusetea peisajelor, aride sau luxuriante, prin maretia fostelor orase imperiale si prin ospitalitatea cu care esti intampinat de localnici din desert si pana pe plaje sau aglomeratiile urbane. Despre frumusetile Marocului va invitam sa cititi in articolul dedicat de la sectiunea Blog. Veti fi fascinati de aceasta destinatie turistica, de frumusetea peisajelor, de cultura si de farmecul locurilor care definesc Marocul.

Rezerva Circuit Maroc ACUM!

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucuresti – Viena – Marrakeck cu compania Austrian
  • transferuri aeroporturi-hoteluri-aeroporturi
  • transport cu autocar local pe toata durata programului
  • cazare 10 nopti cu mic dejun la Hoteluri de 4*
  • demipensiune (8-9 cine la hotel conform programului)
  • excursiile zilnice si tururile prevazute in program
  • biletele de intrare la obiectivele turistice din program (mai putin Moscheea Hassan II)
  • ghid local la dispozitie pe toata perioada circuitului
  • pachet aventura in Desertul Sahara care include: Excursie cu autovehicule 4×4 in Desertul Sahara de la Erfoud la Merzouga si Plimbare cu camilele in Desertul Sahara
  • Taxele de aeroport 250 €/persoana (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor de avion)
  • Asigurarea medicala de calatorie, asigurarea storno, bilete intrare la obiective turistice, excursii optionale
  • Intrarea la Moscheea Hassan al II-lea, 12 €/persoana, se achita local
  • Bacsisuri recomandate pentru ghizi locali si soferi, 5 €/turist/zi, se achita local la fata locului

Ziua 1 / 17.05.2020:  Bucuresti–Marrakech

Intalnire cu reprezentantul agentiei pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 05:55 pentru imbarcare pe zborul Companiei Austrian Airlines OS768 cu destinatia Viena. Decolare la ora 07:55 si sosire in Viena la 08:40. Decolare spre Marrakech la ora 09:50 cu zborul OS899 si sosire in Marrakech la ora 13:05.
Intalnire cu ghidul local si Tur panoramic cu ghid local al orasului Marrakech urmat apoi de transfer la hotel pentru cazare. Timp liber la dispozitie pentru odihna. Seara, servirea cinei la hotel. Cazare  Hotel Nassim 4* sau similar.

Ziua 2 / 18.05.2020: Marrakech

Mic dejun. Astazi ne dedicam ziua pentru a descoperi al doilea cel mai vechi oras Imperial, fondat de catre Almoravizi in sec. Al XI-lea, cunoscut si sub numele de Perla Sudului. Veti vizita Moscheea Koutoubia, construita de sultanul Abdel Moumen in stil marocan-andaluz. Aspectul reaminteste de versiunea mai veche din Cordoba, desi inaltimea minaretului Koutoubia este aproape dubla fata de cel din Andalucia. Zidurile sale erau acoperite in intregime de gresie si tencuiala pictata in culori luminoase dar care nu au rezistat in timp si au disparut aproape in intregime. Vizitatorii non musulmani pot admira monumentul doar din afara pentru ca accesul este permis numai celor musulmani. Continuam cu Gradina Menara, mormintele Saadian. Dupa pauza de pranz (neinclus) vom vizita si Palatului Bahia (pe exterior), situat in Medina, si aproape de Piata  Djemma El Fna. Nu mai putin de sapte ani au fost necesari pentru a ridica acest impunator edificiu. Veti incheia turul cu vizita piatei Djemaa El Fna. Se spune ca nu are pereche in lume, fiind renumita pentru muzicantii, acrobatii, imblanzitorii de serpi, povestitorii sau prezicatorii care fac spectacol, dar si pentru restaurantele si terasele din zona unde poti gusta din preparatele traditionale marocane. Servirea cinei la hotel. Cazare Hotel Nassim 4* sau similar.

Ziua 3 / 19.05.2020: Marrakech–Essaouira-Marrakech

Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Marrakech sau optional, Excursie la Essaouira. Orasul este cunoscut inca din Sec XVI, cand era numit Mogador de catre portughezi. Fortificatiile care incercuiau orasul dateaza din Sec XVIII si se afla pe lista de patrimoniu mondial UNESCO. Vom vizita acest adevarat leagan al artistilor de tot felul, piata din Essaouira care este locul unde se afla numeroase ateliere mestesugaresti si de artizanat, care confectioneaza mai ales obiecte de tamplarie, sculpturi in lemn si nu in cele din urma faimosul port pescaresc de la oceanul Atlantic. Intoarcere la Marrakech. Tarif 40 €/persoana si include: transport autocar local, ghid local, tur de oras Essaouira, insotitor roman de grup. Seara, Optional puteti participa la o cina traditionala marocana cu program artistic. Tarif: 50 €/persoana. Cazare Hotel Nassim 4*  sau similare.

Ziua 4 / 20.05.2020: Marrakech–Ouarzazate

Dupa micul dejun, strabatem Pasul Tichka si ne desfatam privirile cu un peisaj impresionant ce strabate inima Muntilor Atlas vizitand kasbah-ul Taourirt si ne vom indrepta catre satul Ait Ben Haddou unde se afla cea mai spectaculoasa fortareata din sudul Marocului care a servit ca decor pentru numeroase filme dintre care amintim celebra pelicula “Printul Desertului”. Ajungem in Ouarzazate, sau „usa desertului”, un fost punct de trecere pentru comerciantii africani care doreau sa ajunga la orasele nordice din Maroc si Europa, care a evoluat intr-un modern oras garnizoana, in 1920, pentru a supraveghea interesele coloniale ale Frantei. Dupa plecarea protectoratului francez, in 1950, Ouarzazate s-a transformat in centrul industriei filmului marocan, oferind o mare varietate de studiouri de productie si seturi pentru o serie de filme, iar astazi reprezinta principalul punct de plecare in dezvoltarea turismului in desert. Servirea cinei la hotel. Cazare Hotel Club Hanane 4* sau similare.

Ziua 5 / 21.05.2020: Desertul Sahara – Ouarzazate–Erfoud–Merzouga

Mic dejun. Astazi vom pleca in Marea Aventura catre Desertul Sahara. Drumul ne duce la Erfoud, “poarta de intrare” in Desertul Sahara, unde vom lasa autocarul pentru a ne imbarca in autovehicule 4×4 care ne vor duce pana in Merzouga. Legenda spune ca atunci cand o familie bogata a refuzat sa fie ospitaliera cu o femeie amarata si fiul sau, Dumnezeu s-a maniat si i-a ingropat sub dune de nisip, dand nastere oraselor gemene Hassi Labied si Merzouga, care pentru cei mai multi calatori reprezinta promisiunea marocana pentru o destinatie desertica de vis. Tot astazi vom avea parte de o experienta inedita: Apus de Soare in Desert si plimbare cu camilele prin Desertul Sahara. Servirea cinei la Riad. Cazare traditionala in Riad Palmeras y Dunas Merzouga sau similar. 

Ziua 6 / 22.05.2020: Merzouga–Erfoud–Ifrane–Fez

Mic dejun. Excursia continua astazi catre Fez, pe drum, optional, va invitam la un pranz pe baza de peste la un restaurant local, inainte de a ne continua calatoria prin partea de mijloc a Muntilor Atlas, comparata in grandoare cu Marele Canion. Vom opri apoi in „statia de pe deal” europeana din Ifrane-importanta statiune de ski. Supranumit si “Elvetia Marocului” Ifrane este situat la o altitudine de 1.664 metri deasupra nivelului marii, in regiunea de mijloc a Muntilor Atlas, si care serveste drept “loc de joaca” pentru berberii bogati din orase secetoase ca Fez, Meknes sau Marrakech, care vor sa experimenteze iarna europeana. Sosire la Fez si transfer la hotel. Servirea cinei la hotel. Cazare  Hotel Ramada 4*  sau similare.

Ziua 7 / 23.05.2020: Fez

Mic dejun. Tur de oras Fez-unul dintre cele patru orase imperiale ale Marocului. Initial o mica asezare pe malurile raului cu acelasi nume, Fez are in prezent trei parti distincte care se intind pe dealurile din jur. La distanta de 3 km de Ville Nouvelle, partea cea mai noua a orasului, se afla medina, partea veche. Veti intalni un stil de viata total necunoscut dar fascinant. Medina, aici impartita in doua, este cea mai veche parte a asezarilor arabe caracterizate printr-un labirint de strazi inguste care se intersecteaza intre ele si care sunt pline de buticuri cu produse de artizanat local. Fez-al-Bali, cea mai mare dintre cele doua medina din Fez, este un oras medieval care s-a pastrat aproape intact de-a lungul timpului. Veti admira Fantana Nejjarine decorata cu stuc si ceramica traditionala, o adevarata opera de arta, ce se afla langa moschee, in Place Nejjarine, langa bazar. Turul se va incheia cu vizita exterioara a Palatul Regal–ce are elemente de arhitectura araba si maura. Are 7 usi gigantice sculptate in bronz si incadrate de ornamente extraordinare din ceramica viu colorata. Palatul este una din resedintele actualului rege al Marocului acesta fiind motivul pentru care nu este permisa vizitarea lui pe interior. Servirea cinei la hotel. Cazare Hotel Ramada 4*  sau similare.

Ziua 8 / 24.05.2020: Fez–Meknes-Volubilis-Rabat–Casablanca

Mic dejun. Excursia continua catre Meknes, unul dintre cele patru orase imperiale din Maroc, al carui nume si faima sunt strans legate de Sultanul Moulay Ismail si de zidurile sale lungi de peste 40 km. Acesta a transformat Meknes intr-un oras impresionant, un amestec de stiluri spaniol si maur, inconjurat de ziduri inalte si porti marete. Centrul Vechi al orasului Meknès este Piata el-Hedim, un square urias situat in fata portii Bab el-Mansour. Poarta Bab el-Mansour este strajuita de doua monumentale coloane corintice din marmura. Bab Lakhmis este o alta poarta pe care o putem admira in Meknes si prin care se facea accesul din partea vestica a orasului si pe care inca mai putem citi inscriptia Sultanului Moulay Ismail, „Avere si prosperitate sunt gravate la intrarea casei mele, iar eu sunt inconjurat de fericire”. Vom trece si prin Volubilis, un important oras roman. Acesta era centrul administrativ al provinciei Mauretania Tingitana. Veti admira aici faimoasele ruine romane. Plecare catre Rabat–capitala Regatului si sediul guvernului marocan. Aici veti avea tur de oras panoramic. Situat la gura de varsare a raului Bou Regreg in apele Atlanticului, Rabatul este unul din cele mai importante orase inca de pe vremea romanilor. Veti admira pe exterior: Turnul Hassan–construit in perioada regelui Almohadic. Desi nu a fost niciodata finalizat este totusi un monument remarcabil. Chiar in fata turnului se afla Mausoleul Regelui Mohammed al V-lea. Transfer la hotel in Casablanca si cazare. Servirea cinei la hotelCazare Hotel Oum Palace 4*  sau similar.

Ziua 9 / 25.05.2020: Casablanca

Mic dejun. Intreaga zi de astazi este destinata explorarii orasului Casablanca impreuna cu ghidul local, autocarul local fiind la dispozitie. Vom vizita Marea Moschee Hassan II–simbolul orasului, a carei constructie a fost finalizata in anul 1993. Se afla la tarmul marii, dincolo de Medina si domina intregul oras Casablanca, fiind a treia moschee ca marime din intreaga lume (costul biletului de intrare este de 12 € si se achita local), vom face apoi o plimbare pe cornisa, in zona de promenada si vom avea tot timpul necesar vizitarii Casablancai. Servirea cinei la hotelCazare  Hotel Oum Palace 4*  sau similare.

Ziua 10 / 26.05.2020: Casablanca–Marrakech

Mic dejun. Imbarcare in autocar si transfer la hotel in Marrakech. Dupa amiaza, timp liber la dispozitie. Optional, va sugeram o vizita impreuna cu insotitorul de grup la Gradinile Majorelle–paradisul lui Yves Saint Laurent din Marrakech. Gradinile Majorelle sunt legate in ziua de azi de numele celebrului creator Yves Saint Laurent, insa prima versiune a acestora a fost deschisa in anul 1947 de catre pictorul Jacques Majorelle. Va invitam la o plimbare prin acest paradis in care culorile tari se imbina perfect cu verdele vegetatiei luxuriante: bambusi, palmieri, cactusi, sute de mii de plante fiind prezente in aceasta gradina alaturi de bazine cu apa si fantani artezeiene. Aici se afla si un monument funerar in memoria lui Yves Saint Laurent (deplasarea se face cu mijloacele de transport in comun, biletul de intrare se achita individual la fata locului). Cazare Hotel Nassim 4* sau similar.

Ziua 11 / 2.05.2020: Marrakech–Bucuresti

Mic dejun. Transfer la aeroportul din Marrakech pentru imbarcare pe zborul Companiei Austrian OS768 cu decolare la ora 13:55. Aterizare la Viena la ora 19:00. La ora 20:25 decolare catre Bucuresti cu zborul OS767 si aterizare pe aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 23:50.

TARIF: 845 EURO/ loc in camera dubla

SUPLIMENT SINGLE: 210 EURO

Completeaza formularul de rezervare

Lasa o impresie

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Call Now Button